Fetita cu chibrituri

Decembrie 17, 2011 8:01 pm

…………………………………………………………………………………………………………

Mai aprinse încă unul. Deodată se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun; e mult mai mare şi mai împodobit decât a văzut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc. Fetiţa ridică amândouă mâinile; chibritul se stinse: toate lumânărelele din pom se înălţau tot mai sus, tot mai sus, şi ea văzu deodată că luminiţele acelea erau stele. Una din ele căzu şi trase o dunga mare de foc pe cer.

„A murit cineva”, îşi zise micuţa; căci bunica ei, care fusese foarte bună pentru dânsa şi care acum nu mai trăia, îi spusese adesea: „Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu”.

Mai trase încă un chibrit pe zid: şi se făcu o lumină mare, în mijlocul căreia era bunica ei în picioare, şi era aşa de strălucitoare, o privea blând şi duios!

– Bunică, strigă fetiţa, ia-mă cu tine. Când s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gâsca friptă, ca şi frumosul pom de Crăciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră în cutie, căci voia să vadă mereu pe bunicuţa ei. Se făcu o lumină ca ziua. Niciodată bunica nu fusese aşa de frumoasă, aşa de mare. Ea luă pe fetiţă în braţele ei, şi amândouă zburară vesele în strălucirea aceea, aşa sus, aşa sus, şi nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.

Dar în colţul dintre cele două case, când se lumină de ziuă, zăcea jos fetiţa, cu obrajii roşii, cu zâmbetul pe buze… moartă, moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Ziua Anului nou o găsi acolo zgribulită cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă.

„A vrut să se încălzească”! zise cineva. Nimeni nu ştiu ce frumuseţi văzuse faţa, şi-n ce strălucire intrase împreună cu bunica, în ziua Anului nou.

 

P.S. Cu totii avem nevoie de un chibrit, sau poate ca de o duzina care sa ne incalzeasca sufletele. Fara caldura sufleteasca suntem reci, oricat de cald ar fi in casa…


Dragoste oarba

Decembrie 11, 2011 7:21 pm

Am constatat ca nu este bine sa ai idealuri pe care sa doresti sa le indeplinesti cu tot dinadinsul…Poate cand erai mic ai citit o carte despre un doctor care ajuta multi oameni si era fericit; de atunci tu ti-ai dorit acelasi lucru, sa fii doctor, pentru ca ai crezut ca este singura cale spre fericire… poate ca tu ai talent de profesor, de orator, de artist…

Dar cele mai dureroase sunt acele dragoste oarbe, cand vezi o persoana si din nu stiu ce motive iti doresti sa fii cu dansa, deoarece crezi ca dansa te face fericit…ai savarsi orice fapte pentru ea, sau mai exact in numele ei (de atata „dragoste” ai ajunge sa o omori)…

Astfel tu nu iti mai doresti sa fii fericit, ci sa fii cu dansa, ea devine pentru tine un scop in sine… si asta doar din cauza propriei inchipuiri; daca cineva te pune in momentul acela sa alegi intre dansa si o alta fata care te va face multumit tu iti alegi obsesia…

Asta este ceea ce eu numesc dragoste oarba!

 

P.S. Incep sa ma imi dau seama,tot mai mult, ca era doar o iluzie si ma bucur ca nu a devenit o obsesie!


Oglinda, oglinjoara…

Decembrie 7, 2011 1:20 am

Sunt unele oglinzi care te fac mai mare si mai frumos, unele care te caricaturizeaza, si mai sunt oglinzi care te arata asa cum esti tu de fapt…

Asemenea oglinzilor sunt si oamenii… unii nu vad nimic bun in tine, altii te idolatrizeaza, iar altii reusesc sa te vada asa cum esti, sau mai mult, reuseste sa te descopere: fie un scriitor, un filozof, un actor, etc.

Fericiti cei care reusesc sa vada dincolo de aparente, si fericiti cei care sunt apreciati la propria lor valoare!

P.S.: Ai grija in ce oglinda privesti!


Propria himera

Decembrie 3, 2011 1:07 am

 

Si daca Ea  este doar o himera? Daca este doar o creatie a imaginatiei mele? Daca de fapt am ajuns ca Pygmalion sau mai rau? (eu nu pot sa dau viata propriei creatii)…

Mai bine ma las in grija Timpului… nu ne putem planifica viata pas cu pas… nu suntem dumnezei sau comunisti … trebuie sa lasam loc si neprevazutului…