Relatia cu alteritatea

Aprilie 30, 2011 12:23 am

Avem nevoie de celalalt mai mult decat de aer. Dar nu avem nevoie de el oricum, ci manifestandu-se in deplina sa umanitate, in ceea ce are el mai valoros, in ceea ce are de oferit pentru altii care asteapta acest „ceva” . Acest „ceva” poate fi o vorba buna spusa cuiva, o actiune merituoasa, un moment de tacere, orice care este facut cu sinceritate, fara egoism, fara interese ascunse; care este facut din dragoste.

Cred ca fiecare avem momente in viata in care parca nu mai intelegem lumea din jurul nostru, nu mai avem puterea, dorinta, curajul, de a continua. In aceste momente apare celalalt care ne ia fularul de la ochi si vedem, intelegem, simtim din nou viata in ce are ea mai sfant si mai pretios.

Desigur, orice mare autor din literatura universala, romaneasca ar fi putut sa scrie despre diverse intamplari amoroase, siropoase, cu tenta mai mult sau mai putin sexuala, insa astazi l-am mai fi cunoscut? Ar fi trecut in mintea oamenilor precum atatia domnitori romani in sufletul si mintea romanilor ( ex. Stefan Lacusta ? ) Dar cred ca incercarea sincera de a intelege viata in profunzime a lui Dostoievski a ajutat mult mai mult omenirea in incercarea de a se regasi, de a-si gasi locul si sensul univers.

Consider ca este bine sa mai lasam la o parte bascalia, glumele fara haz de care radem singuri, si sa ne comportam cu grija in ceea ce spunem, in ceea ce facem, deoarece poate cineva are nevoie de DARUL nostru, de ceea ce avem de oferit!

Sa dai, sa dai, iata marea fericire a vietii. Sa dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Sa dai rasul, sa dai lacrimile, sa-ti traiesti aventurile, sa-ti traiesti durerea… Sa plangi, un timp… si apoi sa razi”   Nerantula – Panait Istrati


Dulce y caliente como un beso…

Aprilie 27, 2011 1:33 pm

Vivo por ella sin saber
si la encontré o me ha encontrado
Ya no recuerdo cómo fué
pero al final me ha conquistado
Vivo por ella que me dá
toda mi fuerza de verdad
Vivo por ella y no me pesa

Vivo por ella yo también
no te me pongas tan celoso
Ella entre todas es la más
dulce y caliente como un beso
Ella a mi lado siempre está
para apagar mi soledad
Más que por mí, por ella
yo vivo también

Es la musa que te invita
a tocarla suavecita
En mi piano a veces triste
la muerte no existe
si ella está aquí

Vivo por ella que me dá
todo el afecto que le sale
a veces pega de verdad
Pero es un puño que no duele

Vivo por ella que me dá
fuerza, valor y realidad
para sentirme un poco vivo

Cómo duele cuando falta
Vivo por ella en un hotel

Cómo brilla fuerte y alta
Vivo por ella en propia piel
Si ella canta en mi garganta
mis penas más negras espanto

Vivo por ella y nadie más
puede vivir dentro de mí
Ella me dá la vida, la vida
si­ está junto a mí

Si­ está junto a mí,
Desde un palco o contra un muro
Vivo por ella al límite
En el trance más oscuro
Vivo por ella íntegra
Cada dí­a una conquista
la protagonista
es ella también

Vivo por ella porque va
dándome siempre la salida
porque la música es así
fiel y sincera de por vida

Vivo por ella que me dá
noches de amor y libertad
Si­ hubiese otra vida, la vivo..
por ella también

Ella se llama música
Yo vivo también
Vivo por ella créeme
Por ella también
Yo vivo per lei


Nils Holgersson

Aprilie 27, 2011 7:58 am


Les miserables

Aprilie 27, 2011 7:49 am

Pe noi Noua reda-ne!

Aprilie 26, 2011 10:42 pm

In cartea Republica, Platon prezinta transferul cultural dintre generatii printr-o comparatie foarte inspirata: la fel cum un pui de tigru pentru a invata sa vaneze trebuie sa stea langa mama sa tigroaica, sa o urmareasca in timp ce ataca gazela, sa se „joace” cu vanatul aproape mort, la fel in cadrul unei societati, pentru ca un copil sa isi insuseasca un anumit model de comportament, trebuie sa aiba loc acest proces de asimilare culturala prin procesul de observare si o participare la inceput pasiva.

In Romania, generatia ’89 – ’95, nu a avut parte de transferul cultural al spiritului protestatar, al virtutilor civice, atat de necesare functionarii democratiei. Ne-am trezit asadar deodata majori, simbol al faptului ca suntem apti sa conducem societatea, insa nu am fost inzestrati si cu instructiunile de utilizare.

Cati dintre noi se pot lauda cu faptul ca atunci cand erau inca minori au vazut cum parintii, vecinii din sat / cartier, au protestat contra reprezentantului statului? La cate marsuri cu torte si sabii ascutite sau cu petitii, ale cetatenilor din mediul rural contra primarului ati fost martori? La cate proteste din partea parintilor contra invatatorilor care foloseau aratatorul sau contra profesorilor ce vin la ora sa citeasca ziarul, iar apoi trimit copilul sa faca pregatire in particular ati asistat? La cate actiuni de aparare a persoanelor furate si amenintate pe fata? Sunt foarte putine.

De multe ori am asteptat ca un „matur” sa faca ceva, sa nu accepte insultele implicite sau explicite ale statului; dar, in zadar. Concluzia la care am ajuns este ca trebuie sa facem totul singuri; nu avem nici un suport mostenit, motiv pentru care trebuie sa fim mai puternici, mai intelepti ca oricare alta generatie. Reusita aceasta va fi un simbol al faptului ca suntem mari.

Motivul pentru care nu putem astepta nimic de la cei mai in varsta ca noi este ca nu ce sa ne ofere. O mare parte din ei a abandonat lupta in regimul comunist, s-a sinucis din punct de vedere intelectual, spiritual, nu au mai avut capacitatea de a visa, au intrat intr-o stare de prostratie, de sclavie. ( situatia este descrisa de toata creatia literara, artistica, muzicala precum aceste melodii execrabile, odioase http://www.youtube.com/watch?v=LuRkwmq3GTA si http://www.youtube.com/watch?v=z65QP7b5glU&feature=related ) O anumita categorie de astfel de oameni este iertata – acei oameni care din cauza slabiciunii lor au abandonat lupta, devenind sclavi – . Dar nu pot ierta acea categorie de politicieni, pretinsi intelectuali care acum formeaza „intelighentele” Romaniei precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Plesu care se considera mari disidenti, sustinand ca in Romania a existat disidenta anticomunista prin … mancare.  ( vezi articolul http://ovidiugherasimproca.wordpress.com/2010/10/29/cultura-gurmanda-%E2%80%9Crezistenta-prin-cultura%E2%80%9D-si-%E2%80%9Erezistenta-prin-mancare%E2%80%9D/  ) Nu-i voi ierta decat atunci cand vor condamna public regimul comunist si vor iesi pentru totdeauna din viata publica!

Noi, generatia tanara in care este inchegat viitorul Romaniei, ne aflam intr-o stare dureroasa de eclectism atat intelectual cat si spiritual. Inca nu stim sa deosebim virtutea de fatarnicie, valoare de non-valoare, minciuna de adevar, libertatea de libertinaj, placerea de fericire… nu stim toate acestea fiindca nu suntem liberi, iar atunci cand nu suntem liberi nu lasam nici o mostenire, fiind o generatie castrata. Din acest motiv consider mai actual ca niciodata framantarea poetului Mihai Eminescu, Oda ( in metru antic ), incheiata cu versul pe mine Mie redama! Avem nevoie de aceasta regasire de sine, care nu este altceva decat regasirea virtutilor omenesti: onestitatea, dreptatea, sinceritatea, curajul ( de a vorbi celui pe care il iubim, de a refuza calcarea demnitatii noastre umane sub pretextul pacii, ); toate aceste  virtuti formeaza una singura: aceea de a iubi pe aproapele nostru, pe noi insine. Inca nu avem stabilite teluri precise, ci bajbaim viata, precum un tanar la prima lui intalnire.

Ii intreb pe cei „maturi” care ne numesc generatie ratata, ce au facut ei pentru ca noi sa ne dezvoltam intr-un alt sens mai bun? Nimic! Pentru o marire de salariu, o functie, au acceptat orice insulta… si nu ma refer la muncitori ci la elita societatii. Eu am incredere in generatia mea si in cele ce or sa vina, deoarece o cunosc mai bine decat orice critic si stiu ca daca are nevoie de ceva este doar modelul, exeplul, de cineva care sa o indrume, sa ii arate Adevarul; vointa exista din plin.

E bine sa luam aminte la aceasta poezie in care este oglindita starea noastra, fiind o cearta parinteasca spre indreptare:

Marşul generaţiei castrate

Sîntem o generaţie castrată
Şi laşitatea pace o numim.
Urmaşi n-o să avem vreodata,
Căci nu avem nici dreptul să iubim.

Tot ce avem încape-n buzunare
Şi-nţepenim în ziua cea de azi.
Am vrea ceva mai mult, dar fiecare
Sfîrşeşte mut în propriul necaz.

Dar este un tărîm şi este-o zi
Spre care fiecare vom zbura!
Şi vom putea trăi, şi vom putea iubi,
Şi n-o să ne despartă nimenea…

Ieromonah Savatie Bastovoi , http://savatie.wordpress.com/2009/05/01/marsul-generatiei-castrate/


La femme (1)

Aprilie 24, 2011 10:23 pm

Femeia este asemenea unei vioare: cu cat cel care o foloseste este mai iscusit, cu atat Ea va produce sunete mai frumoase.


Si Dumnezeu e un bun roman

Aprilie 23, 2011 6:52 pm

De multe ori auzim vorbindu-se despre mândria de a fi român, de bucuria de a ne fi născut în România şi nu în China sau în altă ţară. Dar până la urmă, de ce ar trebui să mulţumim Cuiva pentru aceasta? Să fie pentru faptul că vorbim limba română…dar dacă am fi vorbit limga germană tot ne-am fi înţeles. Să fie pentru munţi, mare, păduri ? Păi acestea le găsim şi în alte părţi. ?… Ne lăudăm cu vitejia strămoşilor noştri?… până la urmă ei au fost cei viteji; ce merit avem noi?  Cred că motivul principal este cel de-a ne fi născut creştini – ortodocşi!

Ortodoxia este singura comoară care în veci nu va pieri. Dar vom şti să o apreciem la adevăratul său merit doar dacă o vom descoperi şi îngropa adânc în sufletele noastre.

Este adevărat că oricum am fi trăit dacă eram indieni, togolezi, japonezi; dar nu am fi trăit oricum, ci am fi fost orbi, robi, din cauza faptului că nu am fi cunoscut Adevărul. Este o diferenţă să trăieşti închinându-te la un papagal sau crezând că un bolovan îţi conduce viaţa, spre deosebire de o trăire în care acestea sunt doar unelte în mâinile tale.

      Incepând de la Revoluţia Franceză, ajungând la marxism şi nazism, lumea a trăit într-o stare de nesinceritate care a constat în nerecunoaşterea imperfecţiunii umane; în lepădarea de Dumnezeu şi bagatelizarea importanţei creştinismului în istoria lumii. O natură imperfectă a încercat să creeze o lume perfectă, sau altfel spus să edificce paradisul ( terestru ) cu mijloacele infernului. Ideologii precum cele amintite mai sus nu doar că au negat importanţa creştinismului, dar au încercat să-l distrugă şi să pună în loc, ce anume? Teroare, suferinţă, boală, robie. Alungarea lui Dumnezeu din viaţa omului era înscrisă în însăşi codul lor genetic. Dacă în noul context european nu vom arunca o privire în trecut, la experienţă, riscăm să repetăm istoria şi greşeala de a ne face idoli ceea ce ar trebui doar să cinstim.

      Realitatea este că spiritul european s-a născut la Niceea în 325 printr-o triplă ruptură faţă de natură, faţă de raţiunea obişnuit cunoscătoare şi faţă de antichitate. Incepând din acel moment întreaga viaţă a europeanului – filozofia, ştiinţa, arta – a fost influenţată de creştinism. Mai întâi acel spirit s-a clădit în Imperiul Bizantin, după care s-a perpetuat în Ţările Române, după cum ne relevă Nicolae Iorga în Bizanţ după Bizanţ, iar mult mai târziu a cuprins Vestul Europei.

Urmele comunismului sunt încă foarte adânci în sufletele oamenilor şi această stare de robie conştientă nu va fi înlăturată decât dacă ne vom întoarce la origini. Optzeci de ani de comunism nu au putut şi nici nu vor putea să distrugă 2000 de ani de creştinism.

Urmărindu-l pe Părintele Savatie Baştovoi simt că începe să se facă lumină atât în sufletele oamenilor cât şi în societate.

Mulţi oameni din România şi din Europa şi-au pus speranţele în valul de revoluţii din anii ’80 şi în destrămarea în U.R.S.S, sperând la o nouă viaţă mai bună. Dar până în prezent aceasta nu a venit pentru foarte mulţi dintre şi nici nu va veni dacă vom răstigni din nou creştinismul, dacă nu ne vom pune mâinile la urechi neascultându-i pe cei ce strigă Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!… şi dacă nu ne vom dezlega la ochi să vedem pe Cel din faţa noastră căruia îi dorim moartea.

Din nou parcă se întâmplă să acuzăm creştinismul cu vechea absurdă acuzaţie şi să auzim răspunsul blând, plin de înţelepciune al lui Iisus: Dacă am vorbit rău, marturiseşte ce-a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?… De ce?